“Mitul pesterii”; ratiunea lui
Platon
PROIECTIE SI ANIMATIE


Introducere
Proiectarea pe o suprafata plana…nimic mai simplu! Totusi, “motionless pictures”, ca sa folosesc termenul oarecum consacrat, capata vigoare si capteaza un mai mare interes cand eliminam din suppositio materialis terminatia “less”. Cu alte cuvinte, preacunoscuta sintagma “motion pictures” iese la iveala.
Putin importa pentru subiectul de fata unde, cand si cum s-a ajuns la proiectii, pe de o parte, si la animatii, pe de alta parte. Acest lucru il datorez faptului ca asemena informatii pot fi obtinute, in cel mai rau caz, printr-o succesiune scurta de clickuri; urmez scopul de a scurta poliloghia pe cat posibil...propun spre discutie o alta tema legata de proiectie si animatie, o tema, insa, mai delicata, insa de buna seama fascinanta, pe care am s-o descriu dupa cum urmeaza.

Tema
In lucrarea sa “Republica”, Platon scrie “Mitul pesterii” (desigur, denumit asa ulterior, de analisti), caruia ii urmeaza o discutie intre Socrate si Glaucon. Atasez un fragment deosebit de interesant din “Mitul pesterii” spre a fi citit. Mentionez ca acest fragment se gaseste intr-un context mult mai complex, si anume, o alegorie expusa de Socrate, urmarind atingerea notiunii de “filosof”/”filosofie”. Nucleul acestei alegorii, precum si al discutiei ce ii urmeaza, este educatia, sau, mai degraba, actul de educare, “educare” avand aici sensul de “scoatere din ignoranta”; cele doua parti alcatuiesc impreuna “Cartea a saptea” (“Book VII) a “Republicii” (“Plato Republlic”).
Citirea intregii alegorii si stabilirea analogonurilor si analogatelor ei necesita mult timp, de aceea am ales sa citez doar fragmentul respectiv; tin sa mentionez, cu emfaza de rigoare, ca portiunea acesta de text trebuie vazuta ca o “coincidenta”. Mai exact, scopul lui Platon trebuie inteles clar si separat de vreo asertiune cum ca s-ar referi cumva la ceea ce am putea numi “tehnici cinematografice” s.a.m.d.
Cu toate acestea, sustin ca Platon (secolele IV-III i.H) a avut o “viziune artistica” impresionanata in alegoria sa!

N.B.
Textul atasat este o traducere aproximativa, asa cum am gasit-o pe Internet. O traducere exemplara si, pare-se, foarte apropiata de original (care, amintesc doar in treacat, e scris in graca veche!) este cea a lui G.M.A. Grube (in engleza).

Concluzie
Imi place sa afirm ca Platon “le-a luat-o inainte fratilor Lumière, cu proiectia sa “antica””. Cat priveste animatia, analogia am descoperit-o in schimbarea pozitiei obiectelor ce sunt “proiectate”. I.e., ele nu sunt “deplasate” printr-o singura miscare de translatie, ci li se schimba pozitia, fara a se evidentia pozitiile intermediare intre cea initiala si cea finala, sau, mai exact, intre prima si a doua, a doua si a treia, etc. Pentru o mai mare rigoare, am sa dau spre cercetare linkul unde se poate gasi textul intreg in romana, insa recomand cu mare caldura celor interesati textul in engleza.

Link pentru textul in romana: http://www.agonia.ro/index.php/prose/105935/index.html

Link pentru un text in engleza (nu cel al lui Grube): http://www.prometheus.cwc.net/republc7.htm

Fragmentul destinat discutiei:
“Socrate: „Asemuieşte firea noastră în privinţa educaţiei şi a lipsei de educaţie cu următoarea întâmplare: iată mai mulţi oameni aflaţi într-o încăpere subpământeană, ca într-o peşteră, al cărei drum de intrare dă spre lumină, drum lung faţă de lungimea întregului peşterii (1). În această încăpere ei se găsesc, încă din copilărie, cu picioarele şi grumazurile legate, astfel încât trebuie să stea locului şi să privească într-o singură direcţie, fără să-şi poată roti capetele din pricina legăturilor. Lumina vine de sus şi de departe, de la un foc aprins înapoia lor; iar între foc şi oamenii legaţi este un drum aşezat mai sus, de-a lungul căruia, iată, e zidit un mic perete, aşa cum este, să zicem, paravanul scamatorilor, pus dinaintea celor ce privesc, deasupra căruia îşi arată ei scamatoriile”Glaucon: „Văd”- Mai încearcă să vezi şi că, de-a lungul acestui perete, nişte oameni poartă felurite obiecte care depăşesc în înălţime zidul, mai poartă şi statui de oameni şi alte făpturi de piatră sau lemn, lucrate în chipul cel mai divers. Iar dintre cei care le poartă, unii scot sunete, alţii păstrează tăcerea.- Ciudată imagine şi ciudaţi sunt oamenii legaţi!- Sunt asemănători nouă. Căci crezi că astfel de oameni au văzut, atât din ei înşişi cât şi din ceilalţi, altceva decât umbrele care cad, aruncate de foc, pe zidul dinaintea lor?- Cum ar putea vedea altceva dacă întreaga viaţă sunt siliţi să-şi ţină capetele nemişcate?- Iar dacă ei ar fi în stare să stea de vorbă unii cu alţii, nu crezi că ar socoti că, numind aceste umbre pe care le văd, ei numesc realitatea?- Necesar.- Şi ce-ar face dacă zidul de dinainte al închisorii ar avea ecou? Când vreunul dintre cei ce trec ar emite vreun sunet, crezi că ei ar socoti emisiunea sunetului fiind altceva în afara umbrei ce le trece pe dinainte?- Pe Zeus, nu cred!- În general deci, asemenea oameni nu ar putea lua drept adevăr decât umbrele lucrurilor.- E cu totul obligatoriu.”